Sub această observație, deschidem un capitol nou și îți propunem să trecem de la planul zidurilor de piatră la harta afectivă a satului Șona. Și ea pornește tot de la un suport tehnic. În arhivă poți găsi o schiță cadastrală a satului, făcută de mână cu numere de case și proprietari. Un element central pentru decriptarea vieții locului.
Cealaltă componentă cheie în această lectură afectivă este monografia satului, alcătuită de Luca Lazăr, Constantin Lazăr și Petru Lazăr, cu fotografii de Victor Velculescu. Un spirit curios poate parcurge istoriile satului în secolul XX și poate pune cap la cap fotografii, imagini și oameni – făcându-și o hartă afectivă a satului. O hartă vie de oameni și faptele lor. „Aici la nr. 47 a stat Gheorghe Lup, ales primar în 1927.”
Peste harta cadastrală putem suprapune o „hartă a eroilor veterani”: aici ca și în celelalte sate este consemnată lista soldaților veterani, reveniți de pe câmpul de luptă în Al Doilea Război, unul ce a fost crâncen pentru armatele țării, în care aveau să cadă mai mult de 800.000 de bărbați. Preocuparea pentru viața umană te poate face să treci altfel pe lângă casa din care cineva s-a jertfit, cândva, pentru țară sau pe lângă casa în care a stat sau mai stă un veteran de război. Parcă altfel îi vezi sau îi înțelegi pe locuitorii de azi, poate rudele aceluia, sau poate pe locuitorii nou mutați, care locuiesc acest spațiu încărcat afectiv. Un spațiu în care ai fi curios poate să pătrunzi, să cercetezi sertarele și podul, în căutare de informații, de fotografii, de obiecte…
Tot monografia dă mărturie despre alte zidiri încercate sau eșuate. Iată exemplul podului peste Olt, spre Mândra. În Primul Război fusese incendiat podul, folosind un butoi de petrol din prăvălia lui Vasile Rabdea de la numărul 245. În 1927 avea să se înceapă un pod nou, însă cu toate eforturile primarului și a comunității n-au răzbit. Cinci ani mai târziu era inaugurată o luntre – element de poezie și simbolism, pe care îl putem suprapune luntrașilor ce au operat-o pe rând, de la numerele 6, 153, 192, 109. Simple numere într-o listă sau vieți de oameni într-o panoplie vie a satului. La 219 a locuit inginerul care a construit o punte nouă peste râu în 1967, asigurând și materialul necesar de la Toplița.
Aflăm și că Ioan de la nr. 296, angajându-se să țină masculii de reproducere a fost rănit grav de tauri. Astfel s-a urgentat construcția unui grajd dedicat taurilor, armăsarilor, vierilor, ridicat din piatră, cu meșteri de la 114 și 219, și alți voluntari și salahori. Poveștile se țes, rând pe rând, case și oameni, lucrări de obște și organizarea lor. Cheltuieli, materiale, izbânzi.
Pământul pentru smerenie, a fost ridicat la cer. Aşa mi-a zis o bunică povestea ţiglelor care prin ardere, transformă pământul în materie nobilă. Ţigle arse care îmbracă şi aici, casele şi şurile locului. Ţigle nuanţate, care acoperă osatura de lemn a casei, precum solzii trupurile de peşti. Pielea acoperişurilor, pielea acestor case-ființe de lângă Olt. Şona, sat al prefacerilor.
Ni se povesteşte şi că multe dintre casele şonerilor sprijină pe o piatră care se punea la temelia casei, pe care se făcea semnul crucii şi alături, uneori, se scrijelea şi anul când s-a clădit. Apoi casele, unele, arată străzii semnul crucii, acolo ştii că-i casă de român.
Se poate spune, deci, aşa: casele şonerilor se desfăşoară sub protecţia a două linii imaginare, crucea pe care sprijină şi crucea spre care aspiră. Între ele viaţa noastră curge. Şona, sat curgător.
Când priveşti satul de demult nu ştii, dar afli. Afli că multe case au fost albastre. Albastrul oxizilor metalici înmuiat în lapte de var. Albastrul cerului lângă albul varului sau al pânzei de casă, toate cu verdele frunzişului.
Când priveşti satul de acum, vezi. Vezi că la Şona au început oamenii să îndrăznească, spre curajul albastrului, spre intensitatea, profunzimea şi promisiunea lui. De a aduce cerul mai aproape de pământ. Şona, sat albastru.
Din realitatea unui sat în irealitatea unei picturi. În faţa noastră pictează un şoner pe nume Ştefan Câlţia. Desfăşurăm în faţa noastră zeci de pânze şi ele devin însăşi realitatea noastră, poate mai pregnantă decât prima. Sate întregi, plante, bivoliţe, glaja cea cu buză albastră, sunt elemente care pornesc poveşti pe care ni le spunem, fiecare altfel.
Case din Şona, petice de realitate, adăpostite sub globul de sticlă, pentru a proteja o lume care goneşte şi strică, o lume care, uneori, pare să nu mai aibă nevoie de trecut.
O lume de case protejate, de case-sămânţă păstrate pentru a însămânţa lumea cu frumuseţe, armonie şi bună voire. Şona, banca de seminţe.
Mergând pe aceste fire de istorie și casele prind viață, dar și noi ne încălzim de imaginea unei organizări comunitare strânse. Participare și voluntariat la lucrările cheie, alegeri, plată în natură pentru paza de zi și de noapte. Un univers soft. Șona, sat inimos.
Sunt cunoscute și casele din care nu demult erau ridicați de Securitate oamenii mai harnici ai satului. Straturi peste straturi de istorie pe harta noastră afectivă a Șonei. Simple case, fie și frumoase, ori vase de conținut sufletesc. Interioare și interiorități. Parcurgerea arhivei sau arhivelor, dacă luăm în calcul tot materialul disponibil, imagine și text, te amprentează de spiritul locului. Șona magnetică. Ești invitată sau invitat s-o descoperi.
Aşa aflăm, tu şi cu mine, că un text despre case, este de fapt un text despre oameni şi un text despre ziduri este cu adevărat un text despre ziditori.
